Am visat ca te visam. Era dimineata si amiaza si apus in acelasi timp, ca intr-un tablou in care culorile incep sa aiba o minte a lor. Eu iti faceam fotografii cu un aparat vechi care mirosea a toamna.
Te descopeream bucatica cu bucatica, si imortalizam imaginarul din jurul nostru.
“Tu stii, mi-ai spus, stii ca mi-ai crescut sub piele, iar acum daca te-as da jos n-as mai fi eu? Bataile inimii tale imi curg prin vene si soptesc mereu franturi de amintiri.”
Eu iti mangaiam gandurile cu privirea si iti fotografiam zambetul din varful degetelor. Tu ma ajutai sa-mi completez albumul si lipeai cu grija franturi din noi. Invatam impreuna anatomia respiratiilor noastre, intai usoare, regulate, apoi ametitoare, furtunoase.
Fugeam in gand de demonii nostrii interiori si ne ascundeam printre cutele cearsafurilor. Ne transformam in vrajitori si ne cuceream buzele milimetru cu milimetru, tu-ti lasai amprenta intr-un colt, eu intr-altul.
De teama sa nu ne pierdem ne legam la incheietura mainilor siraguri de planete si repetam impreuna teoria norilor pentru a nu uita drumul catre ele.
