Pictorul Franco era atât de absorbit de propria-i lume încât zi de zi îşi dedica timpul lucrărilor sale. Dimineaţa intra în studio şi lăsa vopseaua să-i intre în labirinturile degetelor şi de acolo în ramificaţiile venelor până la inimă. După ce-şi termina tablourile le lăsa pe podeaua rece a camerei doar pentru a sfârşi prin a le distruge noaptea. În fiecare zi picta acelaşi lucru şi de fiecare dată realiza ca îi lipsea ceva.
În partea de jos a pânzei creşteau rădăcinile groase ale unui copac, adânc înfipte în lemnul şevaletului. Ramurile i se întindeau dincolo de marginile pânzei şi se încolăceau de marginile pereţilor. Pe fiecare creangă atârnau spirale colorate ce ascundeau bucăţi din sufletul său.
Ceea ce Franco nu-şi amintea era faptul că ultima parte de suflet era atârnată de gâtul unei cântăreţe andaluze pe care o iubise în tinereţe.
0 comentarii:
Post a Comment