Ceasul care a uitat de tic

Pentru ceasul care a uitat de tic timpul ţine concerte în adagio. Spectatori îi sunt cărţile vechi din bibilotecă şi perdelele de muselină de la ferestre. În fiecare seară, bătrânul Alistair se aşază la masa din lemn de cireş şi îşi scrie nostalgic memoriile pe partituri. Acele i se arcuiesc mereu într-un zâmbet larg când îşi aminteşte de balurile din tinereţe şi de clepsidrele alături de care valsa până îi amorţeau cifrele.
Uneori, tot repetându-l pe tac, uită că-l mai are şi cade într-un somn adânc visându-se la marile curţi franţuzeşti, făcând reverenţe şi sorbind din cupe cu vin.