O noapte poate
trece la fel de repede ca o bătaie din gene sau poate fi suma ultimilor ani din viaţa
ta.
Uneori, cel mai
greu de înţeles sunt lucrurile simple: când a devenit ziua mai întunecată decât
noaptea sau când s-au transformat râsetele în lacrimi?
M-am gândit mult
în ultimul timp, singurul lucru pe care îl mai pot face înainte să înnebunesc. De
ce simt nevoia să-mi spăl mâinile chiar dacă sunt curate? De ce simt că în
interiorul lor s-a format un gol ce nu va mai putea fi acoperit vreodată?
Petrec mult timp
în duş. Sunt atâtea lucruri pe care le descopăr stând în cabină cu apa curgându-mi
pe mine. Nu-mi imaginam câtă piele e deja moartă sau cât de murdară mă simt
oricât de mult m-aş spăla. Cât de grele îmi par picăturile, care în loc să mă
cureţe îmi biciuiesc trupul până îmi amorţesc pielea şi mă fac incapabilă să mai
simt ceva.
Mă mut într-o
lună, e prea mult spaţiu acum. În cameră nu mai pot intra fără să simt cum
încep să mă dezmembrez. Locul care altă dată părea să mă protejeze, acum a
devenit străin.
El mi-a spus că
nu mai face faţă la atâta dramă, că există alte variante. Când îl aud îmi
doresc să adorm şi să nu mă mai trezesc vreodată, nu pentru că mi-e frică de
mâine, ci pentru că în vis ei sunt acolo şi suntem fericiţi.
Întrebările mele
i-au devenit insuportabile, dar sunt atât de multe….
Eu am fost cea
vinovată? Puteam face lucrurile altfel? De ce pântecele meu pulsează cu două
bătăi mai încet?
0 comentarii:
Post a Comment